Cum va fi restartată economia? Ce măsuri vor fi aplicate?

0

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că economia României va fi repornită după data de 15 mai. Măsurile de restricție vor fi relaxate în sens invers cum au fost aplicate.

Până acum, rezultatele arată că impactul (epidemiei) asupra economiei și al sănătății a fost mai mic decât în alte țări. (…) Economia României va ieși din această criză mai bine decât ne așteptăm. Am încredere în economia românească, am încredere că după această perioadă va fi o economie mult mai puternică.

După ce trecem de vârful epidemiei și rămâne de rezolvat doar criza economică, acolo avem instrumente. Economiile globale au trecut prin crize economice, cea mai recentă în 2009, avem soluții pentru crize economice și putem să rezolvăm, pe când aici avem și o criză de sănătate în același timp. Trebuie să trecem peste vârful crizei de sănătate. În monentul în care începem să relaxăm condițiile, veți vedea că soluțiile pentru criza economică sunt mult mai ușor de implementat și le avem și le știm, pentru că am mai trecut prin asta. (…) Știm cum să rezolvăm problema, doar să trecem peste acest vârf al crizei în sănătate. Mai avem puțin, două săptămâni, înțeleg de la experți. Vârful este acum și după aceea putem să ne gândim și la ce urmează, la partea economică, a spus Florin Cîțu la Digi24.

Demnitarul consideră că plata pensiilor nu este în pericol și creșterea din septembrie depinde de execuția bugetară.

La pensii sunt două elemente pe care le luăm în calcul. Am cuprins în buget creşterea pensiilor, pentru că era legislaţia în vigoare. În acelaşi timp, totul depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum va fi situaţia atunci. Acum două luni nu ştiam că o să avem un deficit de 6,7% în această perioadă. Avem un deficit, trebuie să-l finanţăm. Să vedem cum evoluează lucrurile şi atunci, poate, se va lua o decizie. În acest moment nu avem de ce să discutăm despre pensii, pentru că la rectificare nu s-au luat banii de acolo. Nu este un subiect care ar trebui discutat azi. Toate cheltuielile au un semn de întrebare asupra lor. Dacă execuţia bugetară nu este bună, investiţiile vor avea un semn de întrebare asupra lor, la plata salariilor va fi o problemă şi acolo.

Plata pensiilor care sunt azi va avea o problemă, dacă avem o execuţie proastă. Deci, execuţia bugetară este foarte importantă pentru a plăti cheltuielile pe care le avem azi, a afirmat Florin Cîţu la Realitatea Plus.

Florin Cîțu a mărturisit că nu va fi nicio mărire sau micșorare de taxe și impozite. Acest lucru ar fi o greșeală gravă după perioada pandemiei de coronavirus.

Ar fi o greşeală fatală pentru o economie ce vine după criză. Ar fi o greşeală foarte mare să creşti taxele. În acelaşi timp, ar fi o greşeală foarte mare şi să le scazi, pentru că ai nevoie şi de venituri la buget. Trebuie să păstrezi echilibrul. Situaţia pe care o ai trebuie să o administrezi aşa cum o ai. Dacă ai creşte taxele, arunci economia în criză şi mai rău. Dacă scazi taxele, creezi deficitul şi mai mare şi îţi creezi probleme pe partea de finanţare. Trebuie să rămâi acolo unde eşti, nu schimbi nimic. Nu au nevoie nici companiile, nimeni nu are nevoie de şocuri pe partea de fiscalitate. Trebuie să administrezi economia cu ceea ce ai şi unde nu ai resursele să te împrumuţi, a mai afirmat Cîţu.

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri