Daniel Bîrligea a fost mai critic ca niciodată, după o nouă înfrângere. FCSB a suferit o nouă înfrângere în grupele principale ale UEFA Europa League, 0-1 pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad, într-un meci disputat pe celebrul stadion „Rajko Mitic”, cunoscut și ca „Marakana”. Campioana României a rezistat doar o repriză în fața formației sârbe, care a dominat jocul în stilul bine-cunoscut de pe teren propriu.

Bruno Duarte a decis partida

Gazdele au făcut diferența la cinci minute după pauză. În minutul 50, atacantul Bruno Duarte a profitat de o breșă în apărarea FCSB-ului și a înscris singurul gol al meciului, într-o atmosferă electrizantă creată de suporterii sârbi. Deși roș-albaștrii au încercat să revină, ocaziile clare au lipsit, iar trupa lui Elias Charalambous a plecat din Serbia fără puncte.

Daniel Bîrligea, integralist și vizibil afectat

Unul dintre cei mai implicați jucători ai FCSB-ului a fost atacantul Daniel Bîrligea (25 de ani), titular și integralist în această partidă. La final, acesta a părut extrem de afectat de rezultat și de forma slabă a echipei.

”Nu știu… Nu prea am cuvinte. Dezastru! Mai multe nu pot să zic. Nu ne-a ieșit aproape nimic.

Din câte văd, nu avem nici ocazii. Nu reușim să avem ocazii în niciun fel! Eu, ca atacant central, nu am atins o minge în 16 metri.

Nu am făcut niciunul din noi un meci bun. Cum sunt suporterii frustrați, suntem și noi frustrați. Nu reușim! Sper să găsim acea soluție. E și chestia asta mentală. După ce pierzi, pierzi și iarăși pierzi, nici mental nu mai ești limpede.

Trebuie să se schimbe ceva mental. Nu știu cum, dar trebuie să să schimbe!

Nu mi-am dorit niciodată să plec de la FCSB. Sunt de un și jumătate aici și nu am vrut să plec. Cine vrea să mă certe, atunci să mă certe!

Am încercat mereu să dau totul pentru această echipă. Da, dezamăgirea e foarte mare, văzând că echipa nu reușește să facă ceva.

Sunt atacant penibil! Am doar 3 goluri în campionat, din 20 de meciuri. Sunt un atacant penibil. Accept criticile”, a declarat Daniel Bîrligea, la flash-interviu.

Bîrligea, surprins șchiopătând după meci

După declarațiile pentru presă, atacantul a ieșit de la vestiare vizibil șchiopătând. Imaginile au stârnit îngrijorare în rândul fanilor, în special cu doar câteva zile înainte de derby-ul cu Farul Constanța, programat duminică, în SuperLiga României.

Deocamdată nu se știe cât de gravă este accidentarea suferită în Serbia. Staff-ul medical al FCSB-ului urmează să îl evalueze, iar verdictul va stabili dacă Bîrligea poate fi folosit în confruntarea de campionat.

FCSB, în criză înainte de duelul cu Farul

Eșecul cu Steaua Roșie complică serios situația campioanei în Europa League. Roș-albaștrii traversează o perioadă dificilă, cu joc oscilant și rezultate sub așteptări, iar presiunea devine tot mai mare atât pe jucători, cât și pe staff.

Rămâne de văzut dacă FCSB reușește să-și revină până la duelul cu Farul, un meci crucial pentru menținerea pozițiilor fruntașe din campionat și pentru moralul echipei.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.