De ce a fost violat Gheorghe Dincă în închisoare?

0

Gheorghe Dincă este terorizat în pușcărie de către ceilalți deținuți. Colegii din pușcărie l-au violat și mutilat pe Dincă.  Acesta este principalul suspect în uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu și se află în arest preventiv din data de 25 iulie 2019.

De când a fost arestat, Gheorghe Dincă se plânge de condițiile din închisoare, ba că mâncarea nu este bună iar ceilalți deținuți nu îl respectă.

Acum lucrurile au degenerat rău de tot, iar Dincă a acuzat că a fost violat și bătut de ceilalți pușcăriași. Conform ultimelor informații, aceștia au vrut să îi ofere lui Dincă același tratament pe care l-a acordat el fetelor.

Potrivit impact.ro, inculpatul a fost bătut și violat de deținuți, aceștia dorind să îl ”pedepsească” aplicându-i același ”tratament” la care le-a supus pe victimele sale, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Conform aceleiași surse, Dincă ar fi fost desfigurat și lăsat inconștient, drept pentru care soția sa a fost chemată de urgență la procuratură.

Potrivit zvonurilor gardienii știau ce se întâmplă, însă au preferat să nu zică nimic. Ca urmare a acestor fapte, Dincă a refuzat să mănânce mai multe zile la rând dorind să se sinucidă.

Familia lui Gheorghe Dincă prinsă cu minciuna

Cazul de la Caracal se complică serios, după ce Dincă a fost înregistrat pe ascuns la vorbitor când spune că a luat crimele asupra sa și familia să stea liniştită, conform avocatului Tonel Pop.

Dincă nu mai negociază familia şi negociază să nu îi mai dea în primire pe procurori. Dincă lejer poate să-și negocieze libertatea, familia nu prin a-și asuma crimele ci venind cu dovezi elocvente că procurorii respectivi au avut un acord cu el. Și sunt și probe la dosar. Nu știu ce se mai poate face cu fetițele astea unde sunt. Cred că tot Dincă va putea să ne pună pe făgașul cel bun, să vedem unde sunt fetele. El va putea negocia cârdășia cu autoritățile, nu crimele, a declarat Tonel Pop la România TV.

Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu rămân în arest

Dincă şi Risipiţeanu rămân în arest preventiv, după ce magistraţii de la Tribunalul Olt au menţinut măsura arestării preventive pentru ambii inculpaţi.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru opt infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni.

Gheorghe Dincă este acuzat oficial de uciderea Alexandrei Măceșanu, de 15 ani, și pe Luizei Melencu, de 19 ani.

DigiLive.ro vă mulțumește pentru faptul că ați citit tot articolul și vă roagă frumos să îl distribuiți mai departe.

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri