Dinamo București este în mijlocul unui moment crucial, iar toate privirile sunt îndreptate spre antrenorul croat, Zeljko Kopic. Odată cu bifarea a 22 de apariții la cârma echipei din Ștefan cel Mare, Kopic a înregistrat o medie de 1.23 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Cu toate acestea, viitorul lui Kopic la Dinamo este pus sub semnul întrebării, iar decizia finală va fi luată la finalul sezonului. Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, a dezvăluit că au avut loc discuții între cele două părți și că posibilitatea continuării colaborării este deschisă, chiar și în cazul unei retrogradări.

”Situația asta o să o discutăm după ultimul meci. Oricare ar fi el. Din punctul nostru de vedere există o deschidere de a continua munca pe care a început-o. Depinde foarte mult de context, de ce se întâmplă, depinde de ceea ce își dorește el.

În cadrul nostru au fost discuții legate de viitor. Au fost analizate ambele variante și pentru fiecare variantă sunt idei și discuții pentru a fi dezvoltate ulterior”, a spus Andrei Nicolescu într-un interviu realizat de Matilda Popa.

Dinamo îl vrea pe Zeljko Kopic și dacă retrogradează

Echipa pregătită de Kopic se află într-o poziție delicată în play-out-ul Superligii României, ocupând penultimul loc cu 22 de puncte, la egalitate cu FCU Craiova, și la doar două puncte deasupra locului 14, ocupat de Poli Iași. Cu o singură victorie în opt etape desfășurate în a doua parte a campionatului, Dinamo București trebuie să își regăsească forma rapid pentru a evita pericolul retrogradării.

Experiența lui Kopic în fotbalul european este vastă, având în palmares antrenarea unor echipe precum NK Lucko, Cibalia, sau Hajduk Split. În ciuda rezultatelor recente mai slabe, clubul își pune în continuare încrederea în antrenorul croat, sperând că acesta va reuși să îi ducă pe „câinii roșii” spre succese în viitor.

Următoarea confruntare a echipei Dinamo este programată împotriva UTA Arad, duminică, 12 mai, de la ora 21:30, pe stadionul „Arcul de Triumf”. Acest meci este văzut ca un test crucial pentru echipă și pentru antrenorul său, având în vedere situația delicată din clasament și presiunea rezultatelor bune.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.