Este adevărat că Daniel Pavel pleacă de la Pro TV?

2

La lansarea grilei de toamnă de la Pro TV a fost prezent și Daniel Pavel. Acesta a povestit că va urmări show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici„, fiindcă va fi făcut de echipa de la Survivor. Totodată, a mărturisit că Răzvan Botezatu este un concurent interesant și că merită să fie urmărit.

Da, voi urmări show-ul, pentru că în integralitate la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” este echipa care realizează și „Survivor”, în parteneriat cu noi, cu Pro TV. O să mă uit și vreau să văd până unde au dus limitele când formatul arată așa, e un format care, Doamne, solicită foarte mult din capacitatea omului de a mânca foarte mult, în timp ce la Survivor e pe dos! Acolo mănânci ce ai și ce câștigi! O să mă uit, iar în ceea ce mă privește pregătesc proiecte noi în online, de fapt un proiect care mă plasează pe aceeași zonă de povestitor epic, să spunem, de povești, atât, a declarat Daniel Pavel, potrivit ciao.ro.

Prezentatorul Survivor a continuat: Trebuie să mărturisesc că am văzut mai mult acum, în angrenajul de promo-uri. Foarte bine stau fetele, cam ca de obicei la Survivor. Giani Kiriță e surpriza plăcută, că e acolo, e omul junglei, știe. E de urmărit Răzvan Botezatu de văzut ce anduranță și rezistență are.

Daniel Pavel a povestit și despre cum decurge viața personală și ce noutăți are despre noul sezon Survivor.

Da! Time line-urile vor fi comunicate în toamnă, legate de Survivor, cel mai probabil ne așezăm cam cum am fost până acum, dar mai multe detalii putem dezvălui când se apropie.

Pe partea personală am cimentat relația cu Ana Maria. Ne-am cunoscut anul trecut, a fost o prietenie care a migrat ușor-ușor, chiar cu pași foarte ponderați, așa, către iubire, și acum suntem într-o relație amoroasă.

Care se îndreaptă exact unde trebuie să fie! Deocamdată prioritatea e Survivor, proiectele de televiziune și apoi vedem, dar oricum, consolidăm, a mărturisit Daniel Pavel, potrivit sursei citată mai sus.

Noul show Survivor 2023 va începe undeva în luna ianuarie. Concurenții vor fi aleși pe sprânceană.

Foto: kfetele.ro

Comentarii Facebook
2 Comentarii
  1. ion says

    vreau sa ma joc cu la voi

  2. ion says

    vreay sa duc la voi sa ma joc

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri