Genova, 20 de români amendați la pomană

Genova, 20 de români amendați la pomană

Poliția locală din Sestri Ponente-Genova a fost anunțată că dintr-un spațiu destinat unui centru social se aud vocile mai multor persoane. Oamenii legii au descins la fața locului și au găsit 20 de persoane, de naționalitate română, care participau la o pomană. Toți au fost amendați.

Mare parte din Italia se află în zonă roșie, iar întâlnirile în spații publice sau închise sunt limitate ca număr de persoane. Din acest motiv, 20 de români care participau la o pomană au fost amendați de lucrători de la Poliția locală din Genova.

Au fost vecinii unui centru social aflat în strada Borzoli care au sunat la poliție, spunându-le agenților că din interiorul spațiului respectiv se aud ‘’zgomote ca la o petrecere’’.

Ajunși la fața locului, polițiștii i-au găsit pe români la mese, servind friptura. ‘’E o pomană’’, s-a apărat unul dintre meseni, însă oamenii legii nu au avut înțelegere. Printre participanții la parastas erau și copilași în cărucior sau minori.

Pentru nerespectarea restricțiior cauzate de coronavirus, polițiștii au aplicat amenzi participanților la pomană. A fost penalizată financiar și proprietara spațiului unde s-a organizat parastasul, o italiancă de 38 de ani. În Italia, amenzile aplicate pentru încâlcarea regulilor de siguranță pot ajunge până la câteva mii de euro.

Foto: genovatoday.it

Comentarii Facebook

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.