Persoanele care vor să participe la evenimente publice trebuie să aibă certificatul verde

1

Autoritățile române se gândesc la noi măsuri de restricție pentru a stopa valul 4 al pandemiei de coronavirus. Situația este una critică și, potrivit specialiștilor în sănătate, vor fi zile grele în perioada următoare. De aceea, se recomandă vaccinarea, fiind singura modalitate de a trece cu bine prin această pandemie.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că este nevoie de certificatul verde Covid-19 care atestează vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală a unei persoane în localitățile care au o incidență de infecții cu coronavirus între 3 și 6 la mia de locuitori pentru a intra în localuri, restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.

Iată principalele modificări propuse:

a) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:

– Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;

– Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;

– Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;

– Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:

– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;

– Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

b) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Comentarii Facebook
1 comentariu
  1. Cercel samuel says

    Sa și-l facă mă-ta

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri