PSD vrea postul de premier al României. Negocieri dure cu PNL

0

Partidul Social Democrat jubilează după criza politică. Cearta dintre PNL și USR-PLUS a făcut ca social-democrații să crească precum Făt-Frumos în sondaje, ajungând la 40% în intenția de vot a românilor. Ba mai mult, liderii PNL vor să guverneze alături de PSD.

Liderii PSD știu că au avantaj în negocieri și vor postul de premier, șefia Camerei Deputaților, număr egale de ministere cu PNL și fără UDMR. Dacă se dorește cooptarea ungurilor să li se dea ministere de la PNL. Măsuri dure care vor fi negociate în perioada următoare.

Partidul Social Democrat își asumă și în această criză să intre la guvernare. Vom vedea înspre ce direcție duc.

 Am constatat că după încă zece zile de criză anumiți lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei, că indiferent dacă este un guvern USR, PNL, PSD, România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar. Toate scenariile rămân deschise în continuare și cred cu tărie că întoarcerea la popor (alegeri anticipate – n.r.) este cea mai corectă.

Nu avem condiții (pentru intrarea la guvernare – n.r.), nu am discutat (…) vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reținere, indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă și-a depus mandatul, după ce nu a reușit să obțină o majoritate parlamentară care să-i voteze Guvernul.

Biroul Politic Executiv a decis retragerea mandatului, motiv pentru care am să depun mandatul. Am convingerea că toate activitățile care se vor desfășura la nivelul partidelor trebuie să se bazeze pe dialog și să înțeleagă situația prin care trece țara în acest moment. Fac din nou apel la responsabilitate, stabilite, maturitate politică astfel să se găsească o formulă de majoritate consolidată pentru un guvern. Urmează negocierile la nivelul președintelui României și dumnealui va lua decizia nominalizării, a declarat Nicolae Ciucă.

Mai exista și varianta unui Guvern PNL-UDMR-USR, însă nu mai există majoritate parlamentară după plecarea din PNL a lui Ludovic Orban și apropiații săi.

Potrivit zvonurilor de pe scena politică, premierul României va fi de la PSD, cel mai probabil Marcel Ciolacu, iar Florin Cîțu va fi președintele Senatului.

Foto: playtech.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri