Ștefan se ia la bătaie cu Zannidache și Sebastian. Conflict total

Ștefan se ia la bătaie cu Zannidache și Sebastian. Conflict total

Scandal total în echipa faimoșilor, la Survivor. Ștefan se ia la bătaie cu Zannidache și Sebastian. Ceilalți concurenți s-ar să îi despartă, însă spiritele sunt încinse. Producătorii emisiunii vor trebui să ia măsuri disciplinare împotriva celor trei.


Update: Faimoșii au pierdut jocul pentru imunitate și au trebuit să nominalizeze pe cineva ca să fie eliminat. În urma votului, Sebastian și Ștefan vor merge la mâna publicului.

Sebastian: Sigur că mă așteptam, știam că în echipa mea sunt mai mulți lași decât bărbați. Știam că nu o să dea în Zanni că le e frică de public. Sper ca oamenii de acasă să vadă cine merită să rămân sau nu. Dacă decid să plec, e foarte bine, dacă nu, știu că mai am de demonstrat.

Ștefan: Starea mea e normală, nu mă surprinde. Era de așteptat. Dacă ar fi să plec, o voi face cu capul sus. Nu am greșit cu nimic față de nimeni. Dacă ar fi să rămân voi demonstra la fel de multe ca și până acum. Cât despre camp am încercat să fiu egal cu toată lumea.


După mai multe săptămâni în care s-au criticat unii pe alții, concurenții din echipa faimoșilor s-au luat la bătaie. Mai precis, Ștefan are un conflict aprins cu Zannidache și Sebastian.

Are o atitudine agresivă, țipă, ne uitam un pic ciudat la el. Eu nu mă iau la bătaie cu nimeni, eu lupt cu mintea, a declarat Zanni.

Trebuie specificat că spiritele erau încinse de ceva vreme și era doar o chestiune de timp până când lucrurile aveau să explodeze. Ștefan a mărturisit de la ce a pornit tot conflictul.

Atâtea critici și atâtea acuze, s-a umplut paharul și a dat pe dinafară. Nu vă halesc, a afirmat Ștefan cu privire la Zanni și Sebastian.

survivorSebastian Chitosca a declarat ca Stefan este frustrat si ca niciodata nu a cautat prietenia lui desi vin din acelasi sport si anume, fotbalul.

M-ai băgat în aceeași oală cu Zanni, eu nezicându-ți nimic în consiliu. Asta e clar dovada că tu ești frustrat. Prietenie cu tine nu am căutat niciodată, nici de deranjat nu te-am deranjat niciodată,  a declarat Sebastian.

Irisha a fost ultimul concurent care a părăsit competiția “Survivor”, de la Kanal D. Faimoasa a fost propusă spre eliminare de echipă și a avut de luptat pentru a rămâne în concurs cu Elena, tot din echipa roșie, Sorin și Bogdan de la războinici. Din păcate Irisha a avut cele mai puține voturi din partea publicului și a trebuit să plece acasă.

Ultimele sale cuvinte, în competiția “Survivor”, au fost unele pline de emoții și au dovedit ce caracter frumos are, când i-a îmbrățișat pe Zanni și Sebastian, care au criticat-o dur.

Competiția Survivor este transmisă de Kanal D, de joi până duminică, începând cu ora 20:00.

Foto: wowbiz.ro

Comentarii Facebook

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.