Ce se întâmplă cu concurenții Survivor după eliminare? Ada Dumitru a povestit

1

Ada Dumitru a povestit tot ce se întâmplă în competiția Survivor după ce un concurent este eliminat. Totul se desfășoară foarte repede și mulți nici nu ajung să conștientizeze ceea ce s-a întamplat.

Ada Dumitru a stat trei luni în jungla din Republica Dominicană, iar prima noapte de libertate a fost mai grea decât se aștepta.

„Pasul ăla din consiliu în lumea reală este un pas ireal, greu de explicat. Este ca o ușurare imensă că ești, în sfârșit, un om liber, dar și o tristețe că lași totuși în urmă o întreagă lume care a fost realitatea ta pentru 3 luni. Și lași în urmă o realitate peste care nu vei mai da niciodată cât vei trăi.

Primul și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mănânc. Îmi amintesc că după ce am ieșit din consiliu m-au dus într-un cort unde mi s-au oferit două porții de cartofi prăjiți, trei bucăți de carne, ketchup și Cola.

Niciodată niște cartofi prăjiți nu au fost atât de buni. Mâncam cu mâinile. Nu-mi venea să cred că pot să mănânc orice vedeam în fața ochilor, că aveam voie. Apoi m-au dus la un hotel și am rămas în cameră singură.

Momentul ăla e inexplicabil. Eram îmbrăcată cu hainele din concurs si aveam ghiozdanul în spate cu toate catrafusele. Eram eu din concurs, dar într-o cameră de hotel. Între patru pereți. În liniște totală, fără sunete de valuri, animale, insecte, păsări. Fără să fiu cu toți colegii mei în baracă îngrămădiți pe jos. Aveam totuși un sentiment de – acum te poți relaxa, Ada, după 3 luni – ”, a scris Ada Dumitru pe rețelele de socializare.

Actrița a mărturisit că întoarcerea în civilizație nu este ușoară pentru niciun concurent, fiindcă te obișnuiești să trăiești în sălbăticie.

„Eram neagră și sălbatică. Aveam privire de om sălbatic. Mi-am făcut primul meu duș. Singurul duș pe care nu o să-l uit niciodată. Apoi m-am întins în pat. Niciodată în viața mea nu am simțit atât de plăcut să mă întind într-un pat. Se simțea pufos. Decid să încerc să adorm. Nu puteam. Gândesc că e de la perne și arunc pernele pe jos. Oricum gâtul meu părea deranjat de pernă.

Dar și salteaua mă enerva. Mă uit pe pereți la propriu undeva la 1h, timp în care reiau în mintea mea consiliul. Într-un final iau pătura si o pun pe jos. Nu puteam să dorm în pat, cel puțin nu în noaptea aia. Nu pot să adorm nici pe jos. Producția îmi lăsase si un bax de Oreo, dar nu mă atinsesem de el.

Merg direct în bucătărie si decid să mănânc un singur biscuite. În timp ce mestec simt cum papilele mele gustative o iau razna. Nu știu cum și când, dar realizez că am mâncat tot baxul de Oreo, 12 pachete a câte 4 biscuiți. Prind toată energia din lume, fac 13-14 prin cameră. Stau cu ochii pe pereți până la 5 dimineața, când adorm, într-un final. Mă trezesc în schimb la răsărit, precum îmi era obișnuința.

Mă trezesc umflată total, aveam picioarele duble și capul rotund cât o minge. Realizez că poate ar fi trebuit să îl ascult pe Remus Boroiu, era oricum prea târziu. Începe prima zi în civilizație”, a mai povestit Ada Dumitru.

Foto: YouTube.com

Comentarii Facebook
1 comentariu
  1. Acul Leontin says

    Dăte drakq de 🐐 în călduri,că ai mâncat pe ascuns, de aceea te-a dat afară.
    Nu mai minți,inervabila, nesuferită, țărișoară, ..! Marș..! 🤮

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri