Ce vom vedea in penultima săptămână la Survivor?

0

Nebunie totală la Survivor România, fiindcă mai sunt două săptămâni până la marea finală. Show-ul este tot mai dur, dar și premiile sunt mai consistente. Au mai rămas 6 concurenți, iar prieteniile nu își mai au rostul fiindcă fiecare va lupta pentru el.

Update 18.05 – Ștefania Stănilă a fost eliminată de la Survivor. Aceasta a avut cel mai emoționant mesaj la plecare dintre toți concurenții.

„Nu-mi vine să cred că visul meu se termină aici. Deși am avut astăzi o mică accidentare, după am fost la reward, am vorbit cu mama mea și m-a încărcat atât de tare încât puteam trece peste orice obstacol. Chiar mă întristează faptul că durerea din sufletul ei este mult mai mare decât durerea propriu zisă pe care o am la genunchi. Mă doare, mă doare foarte tare pentru că simțeam că pot mai mult de atât și nu-mi pare rău de absolut nimic. Nu-mi pare rău de nimic din ce-am făcut aici și sigur așa trebuie să fie și ceva mai bun mă așteaptă acasă. Mi-aș fi dorit să-mi duc visul mai departe. Mă doare și simt că ceva, încă, rămâne aici în Survivor. Nu-mi vine să cred domnul Dan, sunt împăcată cu absolut tot ce am făcut. E greu, chiar e greu, mi-aș fi dorit să ajung în ultima săptămână din marea finala și țin minte domnul Dan, prima oară când am fost la casting și v-am întâlnit pe dumneavoastră și am fost foarte onorată că v-am văzut. Flacăra de campion e încă în mine”, a spus Ștefania Stănilă cu ochii în lacrimi.

La final Daniel Pavel a anunțat ce se va întâmpla săptămâna viitoare. Andrei Krișan, Alexandra Ciomag, Alexandra Porkolab,Dan Ursa și Carmen Grebenișan sunt concurenții care au ajuns în ultima fază a competiției Survivor.

„Votul general din această seară va fi folosit în modul următor. La următorul joc la Survivor România, în prima zi a săptămânii finalei Survivor avem un câștigător al colanului, un el sau o ea. Acela sau aceea se salvează, restul de patru supraviețuitori sunt în pericol de eliminare. Folosind voturile de la votul general se salvează trei și unul pleacă acasă”, , a anunțat Daniel Pavel.


Update 17.05 – Alexandra Porkolab a fost la un pas să fie eliminată, însă totemul a salvat-o. Cu toate că toți se așteptau ca Alexandra Ciomag să fie eliminată, Viperele Vesele au anunțat că Andrei Krisan va pleca acasă. Mulți spun că informația este falsă. Incredibil așa ceva. Rămâne de văzut care este adevărul.

Ștefania Stănilă este fata care părăsește concursul Survivor România, potrivit Viperele vesele! Concurenta a pierdut în fața celorlalți doi nominalizați.


Update 16.05 – Colanul de imunitate a fost câștigat de Dan Ursa, de data aceasta, iar la vot au ajuns Alexandra Ciomag, Ștefania Stănilă și Andrei Krișan. Cele mai mari șanse să plece acasă le au Alexandra Ciomag și Andrei Krișan.


Update 15.05 – După ce în primul joc Andrei Krișan a câștigat jocuri de recompensă și a plecat din camp împreună cu Ștefania Stănilă și Carmen Grebenișan din nou, la jocul de imunitate lucrurile se complică, iar Alexandra Ciomag pare a fi următoarea persoană care pleacă acasă.


Conform cotelor, marele favorit la câștigarea show-ului este Dan Ursa, urmat de Carmen Grebenișan și Ștefania Stănilă. Cu toate acestea, nu trebuie excluși Andrei Krisan, Alexandra Porkolab și Alexandra Ciomag.

În această săptămână, Alexandra Ciomag și Andrei Krișan au cele mai mari șanse să plece acasă, fiindcă Carmen Grebenișan și Ștefania Stănilă sunt iubite de public.

Alexandra Porkolab poate să stea liniștită, deoarece are totemul de imunitate de la Andreea Moromete.

Foto: protv.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri