Cum arată programul de guvernare al lui Dacian Cioloș?

0

Premierul desemnat Dacian Cioloș a prezentat în Parlamentul României programul de guvernare și lista cu miniștrii. Acesta are nevoie de 234 de voturi pentru a fi validat ca prim-ministru. O situație complicată având în vedere că nici PNL, nici PSD nu susține un Cabinet format doar din USR. Cu toate acestea, Cioloș susține că este nevoie de un Guvern rapid având în vedere criza economică și sanitară.

Programul nostru de guvernare poată să pară dur, dar în situații excepționale este nevoie de soluții dure. În ceea ce privește pandemia, este deja prea târziu și avem nevoie de un Guvern care să poată lua decizii rapid.

Avem priorități pe domeniul sanitar, pe domeniul economic-energetic, pentru repornirea PNRR-ului.

Sperăm ca forțele politice din Parlament să înțeleagă urgența și să acționeze cu bună credință. Noi am acționat cu bună credință, fără a încerca să speculăm anumite jocuri politice și nici jocuri politicianiste pentru a câștiga puncte electorale.

Nu avem nici cea mai mică idee de a deschide anumite dispute politicianiste în Parlament. Nu este momentul de jocuri politice și îmi doresc ca fiecare parlamentar să se gândească de două ori înainte de a da un vot. Soluția noastră este benefică pentru toată lumea și trebuie să evităm să trecem prin convulsii sociale datorate incapacității de a găsi soluții politice, a spus Dacian Cioloș.

Votul pentru validarea Guvernului USR ar putea avea loc miercuri, însă șansele ca el să treacă sunt minime, iar președintele României va trebui să facă o nouă nominalizare.

Iata o parte dintre măsurile propuse de USR dacă va ajunge la guvernare:

  • noi restricții pentru limitarea răspândirii COVID-19
  • pact național pentru vaccinare, asigurarea accesului pacienților non-COVID la tratament,
  • reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici și eliminarea accizei pentru energie electrică
  • credit fiscal pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea facturii la energie și gaze naturale
  • exceptarea de la plata certificatelor verzi în factura consumatorului casnic
  • „Zero taxe pe salariul minim”
  • Decăpușarea companiilor de stat
  • DNA-ul pădurilor
  • Reconstruirea și adaptarea sistemului de sănătate la nevoile prezentului.

În plin val patru al pandemiei de COVID-19, România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline și acesta a fost obiectivul nostru, a scris Dan Barna pe Facebook.

Iată lista cu miniștrii a noului Cabinet Dacian Cioloș:

Prim-ministru – Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica

Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu

Ministerul Justiției – Stelian Ion

Ministerul Apărării Naționale – Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu

Ministerul Energiei – Cristina Prună

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă

Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu

Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă

Ministerul Culturii – Iulia Popovici

Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu

Ministerul Educației – Corina Atanasiu.

Foto: psnews.ro și digi24.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri