Daniel Pavel a povestit cum a ajuns la Survivor

0

Daniel Pavel este prezentatorul Survivor și a mărturisit într-un podcast al lui Cătălin Măruță cum a ajuns să fie ales pentru acest post. Un an la Kanal D și doi la Pro TV, la Survivor, până acum. Ce urmează, oare?

A fost un casting de Crăciun sau cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2020, un casting pentru o emisiune în natură, nu am știut din prima numele emisiunii, încă se concretiza, oamenii erau foarte inimoși. Ei au zis: Băi, riscăm și unii, și alții, și tu, și noi.

Mi-au oferit o șansă, am zis că o iau și practic plecarea a fost într-o săptămână. Eu am zis că vreau să schimb… la finalul anului 2020, contractul meu se încheia și aveam, de fapt, o opțiune să prelungesc și cu ei, dar aveam o opțiune și în Viena de alt job.

Nu era în zona de media, era o firmă româno-austriacă, era de business. Și mă gândeam cum ar fi fost să pun costumul pe mine…

De la costume elegante, am ajuns la… ei bine, eu sunt foarte cameleonic. A fost costumul cu fluier, acum e cu pantaloni de camuflaj, și Survivor, și restul e istorie, a declarat Daniel Pavel, potrivit libertatea.ro.

Daniel Pavel a povestit cum a ajuns la Survivor

Toți cei care au fost la Survivor la Kanal D sunt acum la Survivor la Pro TV. De aceea lucrurile merg perfect.

Și acum, practic, lucrurile s-au petrecut cu o asemenea viteză, Cătă, că a fost greu să developez pentru că deja te-a luat tăvălugul Survivor din nou. (…)

Este toată echipa, și tata Teo, domnul doctor. Toată echipa este. Alexandra Motoroiu, care este căscuța mea, este colega mea cu care am făcut content, să spunem așa. Este Talida, reporteriță, o salutăm pe această cale.

Este și Guney de la Acun Media, este și Endern, toți oamenii aceștia minunați care au făcut parte din asocierea Acun Media – Kanal D, sunt acum Acun Media și Pro TV, a mărturisit prezentatorul, potrivit sursei citată mai sus.

Foto: bzi.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri