Guvernul a stabilit ce este obligatoriu după data de 15 mai

Guvernul a stabilit ce este obligatoriu după data de 15 mai

Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de lege prin care sunt stabilite măsurile ce vor fi luate după 15 mai, când va fi ridicată starea de urgență și va fi instituită starea de alertă. Proiectul va trebui mai întâi aprobat de Parlament, unde probabil va suferi mai multe modificări.

Pentru a pune bețe în roata Executivului, Avocatul Poporului a contestat starea de alertă la Curtea Constituțională a României. Magistrații CCR urmează să dezbată joi această sesizare. Premierul a afirmat că dacă vor fi probleme, Guvernul va adopta o ordonanță de urgență.

Potrivit proiectului, se vor putea face în continuare angajări în domeniul medical fără concurs, pe durata stării de alertă, masca de protecție va fi obligatorie în spațiile publice închise – în magazine, la locul de muncă, în transportul public, iar slujbele religioase vor putea fi desfășurate cu condiția menținerii distanțării sociale, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

Potrivit proiectului, pe durata stării de alertă restaurantele rămân închise, dar vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor care nu presupune rămânerea clienților în spații. Este vorba, în acest caz, de activități de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienți.

În ceea ce privește centrele comerciale, sunt permise activitățile de vânzare a produselor electronice și electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu, ca și până acum.

De asemenea, este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Și aici sunt prevăzute câteva excepții, pentru activitățile de tip curățătorie, cabinete stomatologice și optică medicală.

Premierul Ludovic Orban a anunțat în ședința de Guvern că starea de urgență se va încheia. Cu toate acestea virusul nu a dispărut, iar oamenii trebuie să fie precauți ca și până acum.

Pe data de 15 mai se va încheia starea de urgență care a fost instituitp de președinte. Noi trebuie să avem garanția ca vom avea la dispoiziție instrumentele necesare pentru a continua activitatea pe care am desfășurat-o în ultimele trei luni.

Decizia CCR limitează foarte mult marja de mișcare. Pentru a avea deplină legitimitate pentru a putea menține restricții absolut necesare am decis să elaborăm și să înaintăm acest proiect de lege, a spus Ludovic Orban.

Comentarii Facebook

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.