Klaus Iohannis a anunțat ce se va întâmpla cu România

0

Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre posibilitatea ca România să intre în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2023 și care este poziția Țărilor de Jos (Olanda) în această situație.

Pot să vă spun că am discutat și astăzi in extenso tema Schengen și discuția a fost una pozitivă. Noi, toți trei, căutăm calea cea mai bună pentru a finaliza procesul de aderare la spațiul Schengen cu un răspuns pozitiv. Nu ne imaginăm, niciunul nu ne imaginăm că putem să eșuăm în acest demers, dar este, pe de altă parte, destul de limpede că acei 11 ani de la ultima evaluare s-au scurs, iar cei din Uniunea Europeană, partenerii noștri, doresc să primească confirmarea că în continuare nu doar am aderat la anumite proceduri Schengen, ci ne-am făcut temele și în celelalte domenii. Procedurile Schengen n-au rămas la nivelul anului 2011, ci au evoluat. Întregul spațiu Schengen este supus unei modernizări și noi suntem parte din ea, dar, pentru a avea claritate și pentru a construi un spațiu sigur pentru toată lumea, este nevoie încă de multă muncă. Nu vreau să fac o afirmație exagerat de optimistă asupra duratei. Încercăm cât se poate de repede să finalizăm procedura cu succes. Și ca să vă răspund foarte concret la întrebare: nu, nu există solicitări speciale, nemaiauzite sau nemaidiscutate. Solicitările se referă fix la chestiunile care sunt legate de Schengen și vom găsi împreună cele mai bune căi pentru a rezolva chestiunile care încă nu sunt 100% lămurite, fiindcă nu sunt absolut toate încă discutate. Eu sunt optimist, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a vorbit și despre poziția Ungariei, care nu a fost una favorabila țării noastre.

Este destul de clar că în Uniunea Europeană avem și foarte multe reușite, dar avem și unele puncte unde nu suntem toți de aceeași părere. Unele dintre aceste puncte tocmai le-ați menționat, nu vreau să le repet și nu cred că este acesta formatul în care putem să vorbim despre o țară terță care nu este prezentă astăzi cu noi aici. Dar pot să vă spun că cel puțin în ce ne privește pe noi, domnul Prim-ministru Rutte, cu mine și cu domnul Prim-ministru Ciucă, suntem de partea celor care caută soluții. Noi dorim să ieșim din toate crizele cu soluții pozitive pentru Uniune și mai ales pentru cetățenii europeni. Dacă ici-colo există probleme sistemice sau nu neapărat sistemice, noi suntem dispuși să venim și să ajutăm la depășirea lor. Sigur că ideal ar fi ca toți să avem aceeași abordare și să avem din capul locului o echipă închegată în absolut toate chestiunile, dar știți bine că o democrație funcționează cu diversitate de opinii. Trebuie să acceptăm că nu toată lumea este exact de părerea noastră și să ne concentrăm pe problemă și pe soluția la această problemă, oricare ar fi ea. În Uniunea Europeană nu există problemele unora, sunt problemele noastre comune și împreună trebuie să găsim soluțiile, a adăugat Klaus Iohannis.

Foto: presidency.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri