Klaus Iohannis a anunțat o veste bună și una rea pentru România

1

Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă în care a anunțat că ce s-a întâmplat la Bruxelles. Șeful statului a declarat că România va avea la dispoziție în următorii ani 79,9 miliarde de euro pentru a se dezvolta.

Klaus Iohannis a susținut că deși teoretic bani sunt ai României, trebuie făcut un plan serios de dezvoltare pentru a duce țara în direcția bună.

Este o sumă foarte mare și vom relansa și reconstrui România. Este o veste foarte, foarte bună. Pentru a folosi acești bani, trebuie să ne facem un plan solid, bun, aplicabil. Imediat după ce am revenit de la Bruxelles cu această sumă foarte mare, am convocat o echipă guvernamentală cu care am discutat aceste lucruri. Nu, nu a fost prima întâlnire pe această temă, ca să nu zică cineva că am stat și am așteptat, a declarat Klaus Iohannis.

Liderul de la Cotroceni a tras un semnal de alarmă, după ce România a trecut de 1.000 de persoane infectate cu coronavirus pe zi. Președintele îndeamnă populația să respecte regulile de distanțare socială, să se spele pe mâini și să poarte mască. Acesta susține că doar împreună putem trece putem depăși această criză.

Vestea proastă pe astăzi este că suntem în prima zi cu peste 1000 de persoane detectate cu noul coronavirus. Este foarte trist, dar tristețea nu rezolvă prolema. Putem să o rezolvăm împreună respectând măsurile de distanțare, de igienă, purtând masca. Depinde de fiecare dintre noi să îngrădim răspândirea epidemiei. Acum Guvernul are la dispoziție noul instrument al legii carantieni. Dar nicio lege nu oprește un virus. Aici e nevoie de contribuția noastră, a adăugat președintele României.

Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema fondurilor europene, la care au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și ministrul Fondurilor Europene.

Comentarii Facebook
1 comentariu
  1. Budica Stancu says

    Privitor la vestea rea, cum ca am depasit 1000 de infectati in 24 de ore.Daca fiecare individ nu isi creeaza distanta minima de autoaparare .care sa-i asigure o protectie naturala ,nu vom reduce riscul de infectii,.Degeaba sunt legi daca ,constiinta individuala nu actioneaza in sensul de autoprotejare,respeciv; purtat masca in agolomeratie , distanta izica de 1.5m intre persoane si spalatul pe maini ,ori de cate ori este nevoie!

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri