Mihai Bendeac a mărturisit că a fost infectat cu coronavirus

0

Mihai Bendeac a anunțat că a fost infectat cu virusul Covid-19. Actorul s-a îmbolnăvit în primul val, la începutul pandemiei, și a trecut prin momente grele. Vedeta a recunoscut că a avut coronavirus în timpul unei emisiuni speciale iUmor.

Toată familia Bendeac a fost diagnosticată cu virusul Covid-19, unii membri au avut simptome mai ușoare, însă alții au avut clipe grele, printre cei grav numărându-se și Mihai.

Da. Eu, mama, tata, fratele, rude. În prima serie! Sunt singurul care a avut COVID? Singurul?, a întrebat Mihai Bendeac colegii de platou.

Imediat după apariția virusului Covid-19 în România, bunica juratului de la iUmor a murit. Ulterior a apărut o știre în care cei prezenți la înmormântare erau infectați. Vedeta a recunoscut că așa a luat coronavirus, cel mai probabil.

A apărut o ştire conform căreia preoţii, vânzătoarea de lumânări, diaconul, dascălul, toţi erau pozitivi. Preotul care a fost la noi la înmormântare era deja în spital, a declarat Mihai Bendeac.

Cu această ocazie actorul a povestit cum se manifestă virusul și cât de rău este să fii infectat cu coronavirus.

Pe ai mei i-a chinuit vreo opt sau nouă zile. Pe mine, timp de vreo 48 de ore. Ce m-a frapat este faptul că eram absolut normal şi, în decurs de cinci minute, aveam toate simptomele: dureri foarte puternice musculare, extrem de puternice, o stare de oboseală şi nu mai aveam absolut deloc gust şi miros, motiv pentru care am şi slăbit vreo trei kilograme în zilele alea, a spus Mihai Bendeac.

În România au fost confirmate, până acum, peste 17 mii de infecții cu coronavirus și au murit peste 1.100 de persoane infectate.

Autoritățile îndeamnă populația să se informeze doar din surse sigure și să respecte măsurile de protecție.

În momentul de față, țara noastră, a trecut de la starea de urgenţă la starea de alertă.

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri