Toată lumea știe că Poliția Română este plină de personaje care nu ar trebui să poarte această uniformă. De-a lungul timpului au fost nenumărate cazuri cu polițiști care se fac de râs. Ba mai mult, au apărut și glume legate de nivelul acestora de inteligență, care este considerat foarte scăzut.

Așa a fost și cazul a doi polițiști din Covasna care luau la mișto lumea care trecea la pas pe stradă. Cel mai rău a fost când oamenii legii i-au zis unei persoane supraponderală să treacă pe cealaltă parte a drumului, fiindcă nu înregistrează radarul din cauza ei.

Treci pe partea cealaltă, așa, da, că nu mai văd aici!

Că te ia mama ***!

Ești prea mare, nu mai vede radarul de tine, du-te pe partea cealaltă!, au comentat polițiștii.

Împotriva celor doi polițiști a fost deschisă o anchetă, de către Inspectoratul Județean de Poliție Covasna, pentru comportament nedisciplonat.

În urma apariției în spațiul public a unei filmări, cu doi polițiști într-o autospecială, Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a dispus cercetarea prealabilă a faptelor ce pot constitui abateri disciplinare comise de cei doi polițiști, din cadrul Poliției Stațiunii Covasna, în împrejurarea arătată, urmând ca, la finalizarea acestei proceduri disciplinare, să fie luate măsuri, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002, privind Statutul Polițistului, au transmis reprezentații IPJ Covasna.

Acum, întrebarea care se pune este următoarea: „Cât de deștepți erau polițiștii în cauză de s-au filmat singuri știind că pot fi sancționați… sau nu știau nici asta?”.

Cele mai bune bancuri cu polițiști

1. Un poliţist s-a urcat încălţat pe masă să schimbe un bec.
Soţia îi spune:
– Trebuia să pui măcar un ziar pe masă…
– Nu-i nimic, şi aşa ajung!

2. O blondă trece cu maşina peste un poliţist şi-l omoară.
Sună la Poliţie şi întreabă:
– Bună ziua. Sunteţi 112?
– Da.
– Am sunat să vă spun că acum sunteţi 111.

3. Un poliţist vine seara acasă.
Lumina era stinsă, soţia se culcase.
Când să se bage şi el în pat, soţia se scoală şi îi cere o aspirină.
Poliţistul se ridică, se îmbracă pe întuneric şi pleacă la farmacia din colţ.
Acolo farmacistul îl întreabă:
– Nu sunteţi cumva ofiţer de poliţie?
– Ba da.
– Păi atunci de ce acum sunteţi îmbrăcat în pompier?

Foto: playtech.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.