Roxana Ionescu a făcut o nuntă ca în povești la Timişoara

0

Roxana Ionescu trăiește de ani buni de zile o frumoasă poveste de dragoste cu Tinu Vidaicu. Cei doi își duc viața liniștiți în Timișoara, departe de lumina reflectoarelor. Pe data de 18 iunie, a avut loc petrecerea de nuntă, după ce în urmă cu o săptămână se casatoriseră religios.

Roxana Ionescu a făcut o nuntă ca în povești la Timişoara

Evenimentul fastuos a avut loc la un restaurant de lux din Timișoara, pe care chiar soțul Roxanei îl deține. După o perioadă de pandemie cu multe restricții, la nunta Roxanei Ionescu au venit nume importante din lumea show-bizului românesc. Mihai Bendeac, Speak și iubita lui, Ștefania, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, Monica Munteanu au venit tocmai de la București să fie alături de miri la petrecerea pe care au amânat-o un an de zile din cauza coronavirusului.

„Mama natură”, așa cum a fost alintată de-a lungul timpului de presă, datorită formelor sale generoase, a strălucit în rochia de mireasă. Aceasta a îmbrăcat o rochie stil sirenă, acoperită cu pene și cu o croială care i-a pus în evidență formele sexy care au consacrat-o.

Casă de piatră, superbilor! Roxana Ionescu ești divină, a postat cântăreața Ștefania pe Instagram, în dreptul imagini surprinse în timpul dansului mirilor.

Totodată, Speak nu s-a lăsat mai prejos și a făcut o glumă la adresa mirelui Tinu Vidaicu: @tinuvidaicu la propria nuntă, fiert pe dans!, a comentat Speak, într-un Instastory.

Mihai Bendeac a dansat pe masă

Atmosfera la nuntă a fost întreținută de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, care au ridicat invitații de pe scaune cu piesele lor. Mihai Bendeac s-a simțit atât de bine încât a dansat pe masă.

Roxana Ionescu (34 de ani) și alesul inimii ei, Tinu Vidaicu (40 de ani), s-au căsătorit religios sâmbătă, 12 iunie. Cununia religioasă a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, orașul natal al mirelui. Cei doi au o relație de 5 ani, iar în anul 2019 Tinu a cerut-o de soție pe Roxana.

Foto: Instagram și click.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri