Albert Oprea a mărturisit tot ce crede despre Sorin și Starlin

0

Albert Oprea a fost unul dintre cei mai buni și iubiți concurenți de la Survivor România 2021. Războinicul a avut viață grea cu Sorin Pușcașu și Starlin, între ei fiind multiple conflicte. Cu toate acestea, Albert a avut un comportament decent, acesta fiind și principalul motiv pentru care publicul l-a iubit.

Albert Oprea a mărturisit tot ce crede despre Sorin și Starlin

Albert Oprea a anunțat pe rețelele de socializare că ar vrea să refuleze și să spună tot ce a trăit în Republica Dominicană și care a fost relația cu Sorin Pușcașu și Starlin. Acesta a mărturisit că, la un moment dat, va face public tot ce a fost în camp.

Am petrecut toată noaptea și tot primesc o grămadă de întrebări legate de Sorin, Starlin, mai mulți concurenți din emisiune. Nu am cum să vă uit, dar cum am ajuns acasă am simțit nevoia să mă odihnesc.

Să mă văd cu prietenii, familia. Am primit mesaje de la oameni care m-au apreciat, m-au susținut. Și eu simt nevoia să refulez, să spun ce am pe interior. Cât mai curând o să aflați tot despre treaba asta, a declarat Albert Oprea pe rețelele de socializare.

În ceea ce priveşte experiența în Republica Dominicană, situația a fost mai grea decât se aștepta. Cu toate acestea, a strâns din dinți și a mers până în fazele finale ale show-ului.

Când am intrat în competiție mă gândeam că nimic nu mă poate doborî, că nimic nu e greu pentru mine, probabil şi vârsta şi dorinţa asta de afirmare. Eu am mai lucrat și prin afară, am stat departe de familie, am trecut prin nişte greutăţi până la vârsta asta și mă simţeam foarte pregătit pentru Survivor, deşi am fost atenţionat de foarte multe persoane: vezi că acolo e pe bune. „Hai măi că trebuie să ne dea ceva în spatele camerei, nu se poate să mâncăm numai cocos, o să murim de foame”. Nu mă gândeam că e chiar așa. Credeți-mă că nu se dă nimic în spatele camerei. Am mâncat atât de mult cocos, încât atunci când am ajuns acasă prietenii mi-au făcut o glumă și mi-au adus cocos. L-am luat în mână și tremuram, nu-mi venea să cred. Nu mai vreau să mai mănânc cocos toată viața. Sunt câțiva factori aici la Survivor care te pot doborî dacă nu ești suficient de puternic și setat.

Primul factor care te doboară este foamea pentru că nu simți din prima dorul de familie, nu sunt certuri și la început era entuziasmul ăla primele zile, dar după o săptămână, după două, foamea începe să-și facă simțiță prezența. Eu am crezut că am experimentat foamea până la 23 de ani, dar ce e la Survivor e diferit. Nu vreau să par eu un erou. Prima lună a fost tragică și pentru că era șocul foarte mare și recompensele erau foarte mici. Îmi aduc aminte, unul dintre primele noastre recompense a fost la un joc de apă, stăteam în soare, eram foarte amețit și îmi aduc aminte că mă striga domnul Dan și mă gândeam că eram atât de amețit și ziceam: „Doamne, să nu cumva să cad”. Am avut ca recompensă o bucățică de prăjitură cu ciocolată, a declarat Albert în platoul emisiunii Teo Show.

Care este relația dintre Albert Oprea și Maria Chițu?

În platoul emisiunii Teo Show, Maria Chițu a fost alături de Albert Oprea. Frumoasa blondă a vorbit despre cum a fost în Republica Dominicană și conflictul cu băieții.

Despre faptul că i-am făcut eu lași pe băieți, au fost multe momente în care eu m-am simțit dezamăgită de ei pentru că am ținut foarte mult mai ales la Marius și de Andrei. Pe Albert nu-l știam. Când am ajuns în competiție, Albert era cel încolțit și mi s-a părut nedrept că se spunea despre el că nu ar trebui să meargă mai departe în competiție. O echipă ar trebui să se susțină, o echipă ar trebui să-l ambiționeze. Eu nu am vrut să fac compromisuri în echipa mea, pur și simplu am reacționat pe principiile mele și am ales să fiu alături de el și să-l suțin pentru că nu făcea nimic rău, nu se comporta urât, pur și simplu nu mai reușea să aducă puncte și ușor ușor, mi-am dat seama că e ceva psihic la el și cu timpul a reușit să aducă din nou puncte. După cum am spus, cu Andrei și Marius, i-am îndrăgit și încă îmi sunt dragi, iar în momentul în care am văzut la ei că aveau anumite păreri și nu și le-au exprimat ca să nu se pună rău cu restul echipei, m-am supărat pentru că a fost dovadă de lașitate și mi-aș fi dorit de la ei ca atunci când aveau o părere să intervină și să spună, a explicat Maria la Teo Show.

Cei doi au vorbit despre relația dintre ei și pupicul din miez de noapte.

Albert: Aici vreau să lămurim treaba asta pentru că noi am mai avut discuția asta, dar nu s-a dat și i-am zis în felul următor: „Mai ții minte acum două seri?! Ea doar a văzut imaginile și i s-a spus „te-a sărutat”. Normal că ea a reacționat imediat, dar nu s-a gândit după și i-am explicat: E adevărat că în urmă două seri toată lumea dormea și eu m-am aplecat și ți-am spus ceva la ureche?! E adevărat?

Maria: Știu ce am vorbit noi doi, Albert atunci, și te-am crezut. Prima mea reacție a fost: ce s-a întâmplat? Mi s-a spus că au apărut clipuri cu noi când ne-am pupat și eu am zis: stai puțin că eu cu Albert nu ne-am pupat niciodată. Și am înțeles că asta s-a întâmplat noaptea în somn. Prima reacție a fost: omul ăsta nu este cum trebuie, are ceva psihic. Prima reacție a fost să mă iau de el, să mă supăr, după care el mi-a explicat că într-o seară el îmi șoptea ceva la ureche și eu ulterior mi-am amintit acest lucru. Întrebarea mea este alta: eu am înțeles că el la interviuri a recunoscut că pe mine m-a pupat și acolo în competiție mi-a spus că nu m-a pupat. Ori a fost o teamă a lui să-mi recunoască mie în față lucrul ăsta, ori e somnambul.

Foto: kfetele.ro, wowbiz.ro și kanald.ro

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri