Cine a scris Biblia? Cum a fost scrisă Biblia? Cine este autorul Bibliei?

Cine a scris Biblia? Cum a fost scrisă Biblia? Cine este autorul Bibliei?

Biblia reprezintă cartea de temelie pentru cele trei religii avraamice: iudaismul, creștinismul și islamismul. Datele oficiale arată că în lume, în total, religiile avraamice au circa 3,8 miliarde de credincioși, majoritatea creștini și musulmani. Trebuie specificat că pentru evreii există doar Biblia ebraică, în timp ce pentru creștini, acesta constă din Vechiul Testament, care reprezintă o versiune a Bibliei ebraice, dar și Noul Testament.

Cine a scris Biblia?

Trebuie spus de la bun început că nu există un autor unic al Bibliei, decât dacă ești credincios și consideri că acolo este cuvântul lui Dumnezeu și Cartea Sfântă este dovada în sine a faptului că ea a fost scrisă sau mai bine zis dictată de Tatăl Ceresc.

Biblia aAșadar, după analize îndelungate, specialiștii în domeniu au ajuns la concluzia că Biblia ebraică reprezintă o serie de compilații ale unor documente separate, care au fost numite „cărți” și care au fost scrise într-un interval de timp de circa 1.000 de ani. Dovezile au arătat că acesta este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți, care se aflau, la un moment dat, în serviciul conducătorilor politici și clericali din regatele Israelului și Iudeei antice. Aceste scrieri au fost strânse în secolele I-II d.Hr. pentru a da naștere primei Biblii ebraice, numită „Tanach” sau „Hamikrá”.

În ceea ce îi privește pe creștini, Cartea Sfântă este formată din Vechiul Testament, textul fiind bazat nu pe originalul ebraic, ci pe o traducere in greacă a Bibliei ebraice cunoscută sub numele de Septuaginta, la care se adaugă Noul Testament.

Când a fost scrisă Biblia?

Textul original al Biblie ebraice este greu de atribuit cuiva, iar scrierea lui ar fi avut loc în 922 î.Hr. Așadar, potrivit istoricilor, cele mai vechi inscripții care cuprind texte din Biblie sunt două amulete în formă de mici suluri de argint care datează din 587-586 î.Hr. și sunt scrise în paleo-ebraică.

Biblia sÎn ceea ce priveşte Noul Testament scrierea s-ar fi încheiat în jur de 120 d.Hr. și a suferit modificări până la Comma Johanneum, adăugată în 1522 d.Hr. Se crede că la origini Biblia a avut cincisprezece sau șaisprezece autori.

Cum a fost structurată Cartea Sfântă?

Biblia este împărțită în două: Vechiul Testament și Noul Testament. Prima parte se bazează pe textele originale ebraice și este structurată în Legea („Legea lui Moise”, „Pentateuhul”, adică primele „cinci cărți” ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte.

Totodată, credincioșii israeliții și creștini au considerat mult timp că primele cinci cărți ale Bibliei: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul au fost scrise de către Moise.

Biblia d 1 Această ipoteză a picat după ce textul a fost analizat și s-a descoperit că Moise ar fi scris despre propria sa moarte, la finalul celei de-a cincea cărți: Deuteronomul.

În Noul Testament sunt scrise mai multe evenimente care au dus la expansiunea creștinismului. Patru texte au ieșit în față, fiind scrise de patru dintre cei 12 ucenici ai lui Iisus Hristos: Matei, Luca, Marcu și Ioan.

Cărțile scrise de către aceștia au relatat momentele importante din viața Mântuitorului, precum și moartea și învierea acestuia. Potrivit oamenilor de știință, scrierea lor a început în jurul anului 170 înaintea erei noastre și s-au bazat pe informațiile transmise pe cale orală.

Noul Testament este format din 27 de cărți, iar 13 dintre acestea ar fi atribuite apostolului Pavel. Scrierile sale au ajutat la răspândirea creștinismului în comunitățile de oameni din jurul Mediteranei. Cartea mai cuprinde 21 de epistole scrise de Pavel, Ioan, Petru, Iacob și Iuda.

Biblia z 1Mulți istorici, consideră Biblia ca o serie de îndemnuri morale și legi care să ajute la o mai bună orânduire socială.

Legile sunt indispensabile oricărei societăți cât de cât organizate; pentru a le spori autoritatea, ele erau puse adesea pe seama unei divinități, așa cum s-a întâmplat cu celebrul cod al lui Hammurabi (sec. al 18-lea î.H.), pe care i-l înmânase zeul Șamaș. În Israel se socotea că toate legile îi fuseseră date lui Moise de către Iahve și din această pricină ele sunt consemnate în Pentateu. — Edmond Jacob, Vechiul Testament

Pe de altă parte, credincioșii consideră că Biblia a fost scrisă de Dumnezeu și nu poate fi contestată, existența ei fiind dovada însăși. Această ipoteză se bazează și pe mai multe texte din Cartea Sfântă, precum: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (Timotei 3:16), „Cuvântul Domnului rămâne în veac” (Petru 1:25), „căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului: ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (Petru 1:21), „Domnul a vorbit” / „Cuvântul Domnului a vorbit”.

Biblia este cuvântul lui Dumnezeu pentru că așa scrie în Biblie, iar ceea ce scrie în Biblie trebuie să fie adevărat pentru că este cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia este cea mai răspândită carte din lume, fiind tradusă, în prezent în circa 1.800 de limbi. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în anul 1688. Trebuie știut că termenul „biblie” înseamnă „cărți” și provine din limba greacă. La început, Biblia a fost scrisă în limbile ebraică, aramaică și greacă.

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org

Comentarii Facebook

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.