Meteorologii au emis prognoza meteo pentru perioada 31 octombrie – 12 noiembrie, indicând că vremea în România va rămâne caldă, cu temperaturi peste mediile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Cum va fi vremea în România pe regiuni?

Banat: În primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime medii de 24 de grade și minime în jur de 12 grade. Ulterior, temperatura va scădea ușor, dar vremea va rămâne mai caldă decât de obicei, cu medii ale temperaturilor diurne în jur de 19 grade și ale celor nocturne între 6 și 10 grade. Probabilitatea de ploaie este mai ridicată în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.

Crișana: În prima săptămână din interval, temperaturile vor oscila de la o zi la alta, dar vremea va fi în general mai caldă decât în mod obișnuit. Mediile valorilor diurne vor varia între 16 și 24 de grade, iar cele nocturne între 5 și 11 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura va scădea până la medii ale maximelor de 12-13 grade și ale minimelor de 4 grade. Probabilitatea de ploaie este mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.

Transilvania: Primele două zile din interval vor fi deosebit de calde, cu temperaturi maxime medii de 22 de grade și minime între 4 și 9 grade. Ulterior, deși temperaturile vor scădea, vremea va rămâne mai caldă decât de obicei, cu medii ale temperaturilor diurne între 16 și 19 grade, și ale celor nocturne între 3 și 9 grade. Probabilitatea de ploaie este ridicată în prima zi a lunii noiembrie și în intervalul 4-12 noiembrie.

Maramureș: Primele două zile din interval vor fi deosebit de calde, cu temperaturi maxime în jur de 22 de grade și minime între 8 și 11 grade. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, vremea va rămâne în general mai caldă decât de obicei, cu medii ale maximelor de 15-19 grade și ale minimelor de 5-10 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura va scădea treptat. Probabilitatea de ploaie este mai mare în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie.

Moldova: La sfârșitul lunii octombrie, temperaturile vor fi peste medii, cu maxime medii între 22 și 24 de grade și minime între 7 și 10 grade. La începutul lui noiembrie, temperaturile vor scădea ușor, dar se vor ridica din nou treptat, cu maxime între 16 și 21 de grade și minime între 6 și 11 grade. În ultima săptămână din interval, temperaturile vor scădea, cu maxime estimate de la 20 de grade până la 12 grade și minime de la 11 grade până la 4 grade. Probabilitatea de ploaie va crește începând cu data de 4 noiembrie.

Dobrogea: Primele trei zile din interval vor fi deosebit de calde, cu temperaturi maxime în jur de 23 de grade și minime în jur de 14 grade. Ulterior, deși temperaturile vor scădea, vremea va rămâne mai caldă decât de obicei pentru noiembrie. Până la finalul primei săptămâni, temperaturile diurne vor varia între 18 și 24 de grade, iar cele nocturne între 10 și 15 grade. În a doua săptămână, temperatura va scădea treptat, cu maxime estimate sub 16 grade și minime medii de 8-10 grade. Probabilitatea de ploaie va crește începând cu data de 3 noiembrie.

Muntenia: Primele trei zile din interval vor fi deosebit de calde, cu maxime medii între 23 și 25 de grade și minime de 9-11 grade. Ulterior, în prima săptămână din noiembrie, temperaturile vor scădea, dar vremea va rămâne mai caldă decât de obicei, cu maxime între 18 și 23 de grade și minime de 7-11 grade. În a doua săptămână, temperatura va scădea treptat, cu maxime medii de 14-20 de grade și minime între 4 și 9 grade. Probabilitatea de ploaie va crește începând cu data de 3 noiembrie.

Oltenia: Primele trei zile din interval vor fi deosebit de calde, cu temperaturi maxime medii de 21-23 de grade și minime de 9-11 grade. Ulterior, în 2 noiembrie, temperaturile vor scădea (maxime în jur de 17 grade și minime de 6-7 grade), dar vremea va rămâne mai caldă decât de obicei în această perioadă. Până la finalul primei săptămâni, temperaturile diurne vor varia între 19 și 20 de grade, iar cele nocturne între 7 și 11 grade. În a doua săptămână, temperatura va scădea treptat, cu maxime medii de 14-19 grade și minime între 4 și 10 grade. Probabilitatea de ploaie va crește începând cu data de 4 noiembrie.

La Munte: În primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie, cu temperaturi maxime medii de 15-16 grade și minime de 5-7 grade. Ulterior, în prima zi a lunii noiembrie, temperaturile vor scădea (maxime în jur de 8 grade și minime în jur de 1 grad), urmând ca până la finalul primei săptămâni din noiembrie să se înregistreze maxime de 9-12 grade și minime de 2-6 grade. În a doua săptămână, temperatura va continua să scadă, cu maxime medii de 4-6 grade și minime între -1 și 3 grade. Probabilitatea de ploaie va crește începând cu data de 4 noiembrie.

Foto: Digilive.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.