Daniel Pavel a venit cu o veste senzațională. După atâta timp petrecut în Republica Dominicană, prezentatorul Survivor a anunțat că lucrurile se vor schimba în viitorul mai mult sau mai puțin apropiate.

Daniel Pavel este unul dintre cei mai iubiți prezentatori de televiziune din România, iar după experiența Survivor acesta a anunțat că viața lui s-ar putea schimba radical. ”Domnul Dan”, cum este alintat de cei care îl cunosc, a mărturisit că se gândește la însurătoare. Relația de iubire de aproximativ 2 ani cu Ana Maria Pop este gata să treacă la alt nivel.

„Da, îndrăznesc să spun da. Ideea e că am experimentat pe pielea mea și am văzut că e nevoie și de act. Toate lucrurile au mers bine până în punctul în care se blochează. I se spune Sfânta Taină (n. red.: a căsătoriei) cu siguranță cu un scop. Ajută, curăță, eu știu, din Orientul Îndepărtat până în mănăstirile noastre, oamenii sfinți, sacri au studiat problema asta a căsătoriei și au ajuns la concluzia că e importantă. Eu cred că doi iubiți trebuie să aibă parte de asta.”, a mărturisit prezentatorul show-ului Survivor, pentru Fanatik.ro.

Rămâne de văzut dacă Daniel Pavel va mai prezenta show-ul Survivor sau Pro TV va decide înlocuirea acestuia.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.