Italia, româncă bătută de un conațional chiar de “Ziua Femeii’’

0

Violența împotriva femeilor nu se oprește nici măcar în ziua în care fiecare doamnă sau domnișoară ar trebui să primească afecțiunea celor din jur. O româncă a ajuns la Carabinieri, în localitatea italiană Trento, după ce a fost bătută cu violență de un conațional.

Din primele cercetări, femeia va avea nevoie de îngrijiri medicale pentru o perioadă de cel puțin 15 zile. Victima a ajuns în fața oamenilor legii plină de vânătăi.

Femeia sosise în Italia de câteva săptămâni și, cel mai probabil, bărbatul de 57 de ani, care a găzduit-o până ieri, ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, contrar voinței ei.

Tânăra a reuși să scape de furia agresorului, băut, pe scări și să ajungă la Compania de Carabinieri, unde a depus denunțul. O patrulă de oameni ai legii s-a deplasat la adresa indicată și l-a găsit pe agresor, în stare de ebrietate. La prima vedere, carabinieri au observat pete de sânge, pe lenjeria de pat, dar și pe podea, lucru ce a probat declarațiile victimei.

Oamenii legii l-au reținut imediat pe agresor, care a fost deferit jusiției, sub acuzația de tentativă de viol și provocarea de leziuni grave. Femeia a fos internată în Spitalul Santa Chiara din Trento, unde va sta circa două săptămâni.

Foto: Secolo d’Italia

Comentarii Facebook

Lasă o replică

Email-ul tău nu va fi făcut public.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!

Politica de confidențialitate și cookie-uri