Tot ce trebuie să știi despre Survivor 2023

Tot ce trebuie să știi despre Survivor 2023

Survivor 2023 a intrat în linie dreaptă. Noul show va fi difuzat la Pro TV începând cu 9 ianuarie, în fiecare zi de luni, marți și miercuri de la ora 20:30. Concurenții s-au pregătit fizic și psihic pentru a face față condițiilor grele din Republica Dominicană.

Faimoșii și Războinicii au ajuns deja în jungla din Republica Dominicană și au și început filmările, fiindcă emisiunea este difuzată în România cu câteva zile întârziere pentru a putea trece prin filtrul montajului. Prezentatorul Daniel Pavel a venit cu câteva precizări legate de noul sezon, unele reguli fiind noi. Totodată, primul joc a fost foarte important, deoarece concurenții au gustat din ceea ce înseamnă Survivor dar și pentru miza deosebit de mare.

Națiune Survivor, știu, știu că aveți emoții și că abia așteptați să îi vedeți pe membrii celor două triburi în primele confruntări. Simt energia voastră și sunt la fel de nerăbdător să dau fluierul de start.

Departe de casă, departe de confortul de zi cu zi, două tabere sunt gata de luptă, iar bătălia va fi mai tare ca niciodată. O țară întreagă este cu ochii pe ei: 12 Faimoși și 12 Războinici se vor lupta între ei pentru marele premiu. Este timpul ca spectacolul să se întoarcă la Pro TV. Probe extreme, caractere puternice și concurenți unul și unul pentru cel mai tare sezon Survivor din istorie. Un nou sezon începe, a anunțat Daniel Pavel.

Echipa Faimoșilor este formată din: Ionuț Iftimoaie, Jorge, Maria Constantin, Ada Dumitru, Carmen Grebenișan, Remus Boroiu, Bianca Patrichi, Vlad Munteanu (DOC), Vica Blochina, Sebastian Dobrincu, Ștefania Stănilă și Gabriel Gavriș (Gheboasă).

Echipa Războinicilor este formată din: Andreea Moromete – instructor fitness, Andrei Krișan – antrenor personal, Codruța Began – instructor aerobic și fitness, Alin Chirilă – luptător MMA, Alexandra Porkolab, Vlad Golgoți, Maria Lungu – blogger, Ander – actor și scriitor, Darius Ursa, Lucianna Vagneti – antrenor personal, Robert Moscalu – barman și Daria Kipper – jucătoare de baschet.

Marele premiu, în valoare de 100.000 de euro va fi câștigat doar de unul, singurul supraviețuitor.

Foto: facebook.com

Comentarii Facebook

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.