Florinel Coman șochează la finalul meciului FCSB – Universitatea Craiova, declarând că a avut o prestație sub așteptări, iar dorința sa de a pleca în vară a stârnit interesul echipei Borussia Monchengladbach din Germania.

„Un meci prost făcut de mine, jalnic! Am fost cel mai slab de pe teren, dar Dumnezeu… ce pot spune, m-a făcut să marchez. Așa a fost, un meci foarte slab, mai ales prima repriză. M-au ajutat colegii, jocul echipei a fost foarte bun, am verticalizat, am cerut mingea în profunzime.

Ca echipă, prima repriză a fost foarte bună. Nu am câștigat multe dueluri, nu am fost ca la meciurile trecute. La primul gol a fost greșeală de portar.

Cred că voi pleca la vară. Îmi doresc să schimb, este normal. Dar sunt angrenat aici, cu echipa, îmi dau viața pentru echipă pe teren, până la ultima picătură de sânge. Obiectivul este câștigarea campionatului, nu am niciunul cu această echipă și acesta este visul meu”, a spus Florinel Coman.

Robert Niţă a dezvăluit că echipa cu care semnează Florinel Coman este Al Duhail din Qatar. Fotbalistul va avea un salariu record de două milioane de dolari anual, adică 166.000 de dolari lunar, de cinci ori mai mult decât încasează în acest moment la FCSB şi peste ce ar fi câştigat în Vest, au scris cei de la Fanatik.

Adrian Ilie a confirmat că Florinel Coman este la mare căutare

Într-o partidă în care FCSB s-a impus cu 2-0 împotriva Universității Craiova, Florinel Coman a fost unul dintre protagoniștii serii, marcând un gol și provocând autogolul adversarului. Cu toate acestea, jucătorul în vârstă de 25 de ani a fost nemulțumit de prestația sa, catalogându-și jocul drept jalnic, mai ales în prima repriză.

Declarațiile lui Coman au venit în contextul în care și-a exprimat dorința de a părăsi echipa în vară, în ciuda intenției declarate a patronului Gigi Becali de a-i majora salariul la 60.000 de euro lunar. Mai mult, Adrian Ilie, intermediar în transferuri, a confirmat interesul echipei Borussia Monchengladbach pentru serviciile sale.

„Sunt mai multe echipe din Germania interesate de el, printre care Stuttgart și Gladbach. E de mult timp Gladbach. Eu cred că va pleca în vară. Aș vrea să plece înainte de Campionatul European, pentru că nu cred că va merge la EURO”, a spus Adrian Ilie.

Fotbalistul pleacă de la FCSB doar dacă se achită clauza de reziliere

Cu toate acestea, despărțirea lui Coman de FCSB nu va fi una simplă, având în vedere că contractul său cu echipa expiră în 2028, iar o eventuală echipă interesată trebuie să plătească clauza de reziliere în valoare de cinci milioane de euro.

„Coman stă până când se înțelege cu un club care plătește clauza. Doar așa va pleca. Toți jucătorii vor să plece la mai bine. Oricine vrea să plece la mai bine”, a transmis Mihai Stoica.

Pentru a evalua șansele lui Coman de a juca în Bundesliga și perspectivele sale de succes în această ligă de top, Marcel Răducanu, fost internațional român și expert în fotbalul german, subliniază importanța confirmării talentului său la nivel internațional, în special la EURO 2024, pentru a convinge cluburile germane să îl transfere.

„Îl ducem în Germania și pe el. Sunt mai multe echipe interesate. Stuttgart, Gladbach… E foarte simplu, că are clauză de 5 milioane. Se plătește și gata.

Dar pentru el sper să plece înainte de Campionatul European. Eu zic că e mai bine să plece înainte, pentru că am senzația că nu va juca la Euro”, a declarat Marcel Răducanu.

Gigi Becali nu renunță la jucătorul său numărul 1

Astfel, viitorul lui Florinel Coman este marcat de incertitudine și de negocieri complexe, dar pe măsură ce se apropie finalul sezonului, interesul din partea unor cluburi de top european își face simțită prezența, iar decizia sa finală va fi cu siguranță una crucială pentru cariera sa în fotbal.

„Nici prin cap nu îmi trece. Ce, sunt idiot? Mai greșesc, dar nu sunt idiot. Dacă lui Coman i se achită clauza, nu am ce face. Dacă nu are ofertă ca lumea, îi zic că dublăm salariul și ridicăm clauza la 10 milioane. Dacă nu e Coman, e greu. Fără el nu pot să vorbesc de Liga Campionilor. Îmi e frică”, a declarat Gigi Becali.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.